Ars poetica
Cuvantul moare in tacere
Se sbate injunghiat de vis
si vrea bacsis si vrea durere,
si-ntinde pumnul drept, deschis
Atata aur pe icoane
prea in zadar s-a spalacit,
caci gaozarii cu plocoane
abia acum au conacit
Si-si geme-n sine universul
betia stearpa de hasis
Ma doare surd,
ma taie versul
cum simti nevoia sa te pisi.
Clar de inima
Orele plutesc pe linga umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e
Saturn.
Si cum se duc, se
micsoreaza mai inserat si mai nocturn.
Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele.
Dreapta cum stai,
trecerea lor copilaroasa-aproape
si suava luceste-n ochiul tau nemiscator.
Si uit de ele, uiti si tu de ele,
si-n intunericul odaii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tai, murind, reinviind.
Departarea
Departarea se face roata cu zimti pe fusul
de taina-al auzului meu, rupind din amortitele
minti ale inca nenascutului zeu ce-asteapta
sa-l ajunga din urma pamintul, in viteza
albastra, ducind de minere o urna cu inima smulsa,
a noastra
Bate, se-aude, bate, se-
aude sfera in crestere drastica
De lacrimi soselele-s ude,
memoria subtire, elastica,
prastie pentru pietre, gondola inecata-n
Venetii copilaresti,
dinte smuls cu sfoara din
alveola, -jos orbita
Vezuviului goala.
Si esti.
Memoria asasina
putea ocoli, putea traversa
coltul cu stilp, intunecata ogiva,
somnul intrerupt, sub nemiscata stea
La despartire mi-ai facut un semn amical
cu mina fosnind ca o frunza
Sufletul de paianjen, sufletul de cal,
se destramau incet ca o pinza
sau ca o umbra de potcoava, insingerind
fiecare secunda din apropiere
Lung sir de ochi rostogolea, tacind,
privirea ta ferita, de tandra muiere
Si nimic nu era drept, nici simplu, nici sacru
in dupa-amiaza cu berarii
Secundele din jur, dupa masacru
lent putrezeau in ore grase, groase, vii.