Ars poetica

 

Cuvantul moare in tacere 
Se sbate injunghiat de vis 
si vrea bacsis si vrea durere, 
si-ntinde pumnul drept, deschis

Atata aur pe icoane 
prea in zadar s-a spalacit, 
caci gaozarii cu plocoane 
abia acum au conacit

Si-si geme-n sine universul 
betia stearpa de hasis 
Ma doare surd, 
ma taie versul 
cum simti nevoia sa te pisi.

 

Clar de inima

 

Orele plutesc pe linga umarul tau, 
sfere-albastre, si-ntre ele e 
Saturn. 
Si cum se duc, se 
micsoreaza mai inserat si mai nocturn.


Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele. 
Dreapta cum stai, 
trecerea lor copilaroasa-aproape 
si suava luceste-n ochiul tau nemiscator.

Si uit de ele, uiti si tu de ele, 
si-n intunericul odaii se aprind, 
se sting, se-aprind, se sting 
ochii prelungi ai tai, murind, reinviind.

 

 

Departarea

 
 

Departarea se face roata cu zimti pe fusul 
de taina-al auzului meu, rupind din amortitele 
minti ale inca nenascutului zeu ce-asteapta 
sa-l ajunga din urma pamintul, in viteza 
albastra, ducind de minere o urna cu inima smulsa, 
a noastra 
Bate, se-aude, bate, se-
aude sfera in crestere drastica 
De lacrimi soselele-s ude, 
memoria subtire, elastica, 
prastie pentru pietre, gondola inecata-n 
Venetii copilaresti, 
dinte smuls cu sfoara din 
alveola, -jos orbita 
Vezuviului goala.

Si esti.

 

 

Memoria asasina

 
Privirea nu era dreapta, dimpotriva
putea ocoli, putea traversa
coltul cu stilp, intunecata ogiva,
somnul intrerupt, sub nemiscata stea
La despartire mi-ai facut un semn amical
cu mina fosnind ca o frunza
Sufletul de paianjen, sufletul de cal,
se destramau incet ca o pinza
sau ca o umbra de potcoava, insingerind
fiecare secunda din apropiere
Lung sir de ochi rostogolea, tacind,
privirea ta ferita, de tandra muiere
Si nimic nu era drept, nici simplu, nici sacru
in dupa-amiaza cu berarii
Secundele din jur, dupa masacru
lent putrezeau in ore grase, groase, vii.