De-abia plecasesi
De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
Dragoste tarzie
Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia
Si sa ma arda in dogoarea ta.
De unde te-ai ivit sa ma-mpresori
Cu-atatea stele si cu-atati fiori?
Nu ti-ai dat seama, si de-abia
Vedeam si eu ca ai putea
Sa fii copila mea.
Simtirea dragostei, ades nebuna,
Razlete streine le-mpreuna,
Si varstele le face deopotriva.
Femeie patimasa, aprinsa, uscativa,
Esti tanara, trufasa si frumoasa.
Ma vrei al tau si-atat, si nu-ti mai pasa
De toti ai tai, de toti ai mei,
Jertfiti unei femei.
Ai vrut sa te desfaci dintre dantele
Sa mi te dai ca versurilor mele.
Betia te prinsese de o data,
Si vreai sa fii a mea de tot si toata,
Calcand o pravila uitand
Ca ai iesit din rand.
Si te-am facut sa suferi, stiu,
In ce aveai in tine mai zvacnit si viu.
M-am prefacut ca nu-nteleg,
Ca sa ramai ce esti, si eu intreg,
Si te-am jignit cu voie, sa ma ierti,
Poti sa blestemi si sa ma certi,
Din departarea care iti ascunde,
Cu plansii ochi, si coapsele rotunde.